Vara 2005. Flacaul meu avea doi ani si jumatate, scapaseram de curand de pampersi si suzeta si abia incepea sa vorbeasca - o sa va povestesc altadata cum a fost cu vorbitul. Era vremea sa mearga la gradi. Am cautat pe net, mi-am facut o lista, am dat telefoane, si-apoi am luat-o noi doi gospodareste, la pas, batand Cotroceniul in lung si-n lat in cautarea unei gradinite. Am vizitat vreo zece, nu mi-a placut niciuna. Nu c-as fi fost eu prea nazuroasa, nici pentru ca as fi avut cine stie ce pretentii absurde, ci din cauza Limbii Române.
Cand ajungeam cu intrebarile la partea educativa primul lucru care-mi era servit ca ultra-extra-super plus si principal avantaj era Limba Engleza; mai mult sau mai putin intensiv, sau chiar exclusiv. Repet: pustiul avea doi ani si jumatate.
Si Limba Română? Se uitau la mine ca la o ciudatenie; vreun martian verde sau vreo fosila cuaternara. Cum adica Limba Română? Adica, da! Limba Română. Intensiv, extensiv, exclusiv. Fara indoiala, dupa zece vizite m-am ales cu zece etichete de "mama nebuna" lipite pe frunte. In final m-am lasat pagubasa si l-am inscris pe Guliţa neneacăi la gradinita unde s-a simtit el cel mai bine, pentru ca aveau groapa cu nisip si leganute rosii si Miss i-a dat biscuite si apa din paharul albastru. Si gata! Iar de Limba Română si de vocabularul copilului ne-am ocupat noi, acasa. Anul urmator l-am mutat la o gradinita noua, dar asta e alta poveste.
Nu as fi scris despre asta daca n-as fi vazut mai deunazi anunturile de inscriere la cresa... cu program in Limba Engleza. Nu unul, nu doua ci zeci de anunturi. Engleza pentru copii de un an, un an si jumatate.
Sa ne-ntelegem: n-am nimic impotriva studierii timpurii a unei limbi straine da' mi se pare ca se cam exagereaza. Parerea mea!
Sigur, toti speram ca atunci cand vor creste, copiii nostri vor fi cetateni ai lumii. Dar tare ma tem ca pana atunci, multi vor fi apatrizi* in propria limba.
_____________________
* Patria mea este Limba Română - Nichita Stanescu
Cand ajungeam cu intrebarile la partea educativa primul lucru care-mi era servit ca ultra-extra-super plus si principal avantaj era Limba Engleza; mai mult sau mai putin intensiv, sau chiar exclusiv. Repet: pustiul avea doi ani si jumatate.
Si Limba Română? Se uitau la mine ca la o ciudatenie; vreun martian verde sau vreo fosila cuaternara. Cum adica Limba Română? Adica, da! Limba Română. Intensiv, extensiv, exclusiv. Fara indoiala, dupa zece vizite m-am ales cu zece etichete de "mama nebuna" lipite pe frunte. In final m-am lasat pagubasa si l-am inscris pe Guliţa neneacăi la gradinita unde s-a simtit el cel mai bine, pentru ca aveau groapa cu nisip si leganute rosii si Miss i-a dat biscuite si apa din paharul albastru. Si gata! Iar de Limba Română si de vocabularul copilului ne-am ocupat noi, acasa. Anul urmator l-am mutat la o gradinita noua, dar asta e alta poveste.
Nu as fi scris despre asta daca n-as fi vazut mai deunazi anunturile de inscriere la cresa... cu program in Limba Engleza. Nu unul, nu doua ci zeci de anunturi. Engleza pentru copii de un an, un an si jumatate.
Sa ne-ntelegem: n-am nimic impotriva studierii timpurii a unei limbi straine da' mi se pare ca se cam exagereaza. Parerea mea!
Sigur, toti speram ca atunci cand vor creste, copiii nostri vor fi cetateni ai lumii. Dar tare ma tem ca pana atunci, multi vor fi apatrizi* in propria limba.
_____________________
* Patria mea este Limba Română - Nichita Stanescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu