De la scoala GPEC m-am intors cu vanătăi...

Daca m-ar fi intrebat cineva sambata, cand m-am intors de la scoala de vara GPEC, ce-am invatat acolo n-as fi fost in stare sa-i spun mai nimic. Probabil ca i-as fi spus ca am invatat sa trag cu arcul, aratand (nu fara o oarecare mandrie) vanataile dobandite pe coclauri (in realitate, pe-un tapsan din spatele pensiunii unde-am fost cazati), cand am participat la un soi de teambuilding organizat vineri dupamiaza de catre Doru Panaitescu & Co. Si cam atat...

Cat despre e-commerce, mi se-nvarteau prin minte o invalmaseala naucitoare de informatii, termeni, wow-uri, to-do-uri si oops-uri. Apoi lucrulile au inceput sa capete sens. Iar daca au sens si logica se transforma incet, incet, in concluzii si planuri entuziaste. Si marete, de buna seama. Doamne! Cat avem de lucru toamna asta! Acum planurile (marete) devin proiecte (realiste) si gata! Ca vanataile trec, dar "desteptarea" ramane. Si-ar fi pacat sa nu pun in practica ce-am aflat pe-acolo, nu? Si-am aflat multe. La munca, asadar!

Despre programul scolii si despre "profesori" au scris deja Andrei Radu, pe site-ul oficial, Edi Tecsan pe GamesLine.ro si Razvan Badu pe Cartuse-Imprimante.net. Si-au facut-o mai bine, mai scurt si mai la obiect decat as face-o eu. Asa ca mie nu-mi ramane decat sa le multumesc:

Liviu Taloi (SiteAudit), Zoltan Somodi (Matrix Business Consulting), Ionut Munteanu (Republika), Bogdan Manolea (Legi-Internet.ro), Mugur Frunzetti (Floria.ro) si Cristina Iacobescu (care ne-a prezentat un proiect interesant), Dorin Boerescu (2Parale), Florin Ghinda (Institutul Roman de Training) alaturi de "asistentii" sai voluntari, Marius Lazarescu (Slim&Fit.ro) si Amia Morar (PentruAnimale.ro), Andrei Radu, Cristian Manafu (Evensys).

Poate ca ar mai fi cate ceva de povestit despre colegii de scoala, despre atmosfera... Ce sa va zic? Am vorbit mult, am intrebat, am comentat, am dezbatut, ba chiar am polemizat. Si-am ras cu lacrimi.

Iar daca din povestea mea alandala n-ati inteles mare lucru, va mai spun doar atat: la Scoala GPEC a fost bine. Foarte bine!

1500 de caractere despre Buburuza

Gata! Mergem la Academie! Tocmai ne-am inscris.
Nimic complicat. Criteriile de preselectie sunt ok, formularul simplu... Adica a fost simplu pana la rubrica "Descriea magazinului". Maxim 1500 de caractere. Maxim! Despre Buburuza in  maxim 1500 de caractere? E destul de greu… Si cum sa scriu despre Buburuza fara sa para ca ma laud ? Dar nici sa nu fac pe modesta? Cum sa scriu despre lucrurile in care cred fara sa fie siropos?

Buburuza.com este un magazin online care vinde o gama completa de produse pentru bebelusi, copii, burtici* si proaspete mamici. Peste 4500 de produse, marci de renume, servicii de calitate, profesionalism.

Asta-i tot? 205 caractere? OK, recunosc, asta e copy/paste din prezentarea de anul trecut. Dar e banal si nu spune mare lucru despre Buburuza.

Buburuza e putin mai altceva si destul de altcumva. Este un proiect facut nu doar cu mintea si priceperea ci si cu sufletul. E Marca Inregistrata din 2006 si, mai mult de-atat, e un brand in toata regula, cu nume, identitate, imagine, slogan… Ba as zice chiar ca-i un brand simpatic. Pe bune!

Dac-ar fi sa aleg pentru Buburuza un atribut de genul “cel mai” probabil ca n-as spune ca este cel mai bun, cel mai tare, cel mai mare, cel mai eficient, performant, usabil, cel mai “show me the money” magazin. As vrea sa pot spune doar** atat:
Buburuza, cel mai indragit magazin online pentru copii.

Pentru ca intregul concept Buburuza este construit tinand seama de nevoile, preferintele, obiceiurile si chiar de micile capricii ale clientilor nostri, (aproximativ 90% mamici) e un loc unde vizitatorul sa se simta intotdeauna binevenit, la care sa revina mereu cu placere si de unde sa cumpere cu incredere. Si cu drag. Cu drag de copii.

1275 de caractere. Mai am loc chiar si pentru nota de subsol:

________________

* Ma incapatanez sa folosesc cuvantul “burtici” in loc de “gravide”. N-o fi bine pentru SEO, dar este mai dragut. Si mult mai tandru.

** :D
1486 de caractere... Hai, ca-i bine!



Edit, dupa vreun ceas: Si-am primit deja si raportul de evaluare privind preselectia... Pffff! Tot mai am de completat ceva. Doua fleacuri! Da' daca trebuie, trebuie!

Edit, dupa inca jumatate de ceas: Gata!

Leapşă pentru părinţi: Cum îl motivezi pe copil să citească?

Au trecut zece zile de cand a venit Chinezu cu ideea. Multi au aplaudat, unii au comentat subiectul si cativa, putini, au luat-o si-au dat-o (leapsa, zic). Si apoi, gata! Liniste. Am tot amanat sa scriu despre asta pe blog si, iaca, m-am trezit si eu la spartu' targului... Sa fie asta, oare, un subiect perisabil? Un soi de stirea zilei care astazi e, maine nu mai e? Hm... Poate ca e bine daca se mai gaseste cate-un intarziat ca mine, s-o ia de la capat, tam-nesam si aiurea-n tramvai, cu "Leapsa pe cititelea". Asaaa. Si-acum, la cestiune.

Feciorul meu, Guliţa neneacăi, are sapte ani si jumatate, trece in clasa a II-a, si abia acum incepe sa devina olecuta cititor. N-am vrut sa-l invatam sa citeasca inainte de-a merge la scoala dar cumva, cum-necum, azi o litera, maine o litera, a prins singur spilul. Dar asta nu-i citit, e doar curiozitate, joaca si buchiseala. Apoi, la scoala, cititul este sub imperiul lui "Trebuie!" si n-are nicio legatura cu placerea, bucuria si tihna cititorului. Trebuie, si-atat. Altceva as vrea eu sa-l pot invata pe fiul meu: placerea de a citi.

Tihna de Duminica. Daca ar trebui sa gasesc o definitie pentru binele de-acasa, atunci ar fi una dintre primele mele amintiri: Mama si Tata (Doamne, ce tineri erau) band cu tabiet cafeaua de Duminica dimineata si citind. Nu mai stiu cand am inceput si eu sa "citesc pozele" impreuna cu ei. Dar stiu exact ce carte era: Lumea Animalelor dupa Brehm - avea coperta panzata, de culoarea nisipului si niste ilustratii fantastice.

La vie en rose... bombon

Ma intrebam zilele trecute cat de adevarat o fi mitul conform caruia majoritatea fetitelor prefera culoarea roz. Si, mai ales, de ce? Poate pentru ca din prima zi sunt inconjurate de roz. Camere roz, cu perdelute roz, paturici roz, carucioare roz; hainute, jucarii, triciclete, ghiozdanele si cate si mai cate, toate roz. Chiar si olite. Un mic univers roz, roz de tot, ca florile de mar, ca serbetul de zmeura si ca dulceata de trandafiri roz.

Cum eu sunt mama de baiat, n-am reusit sa deslusesc misterele fenomenului roz; asa ca m-am transformat ad hoc intr-un "grup de cercetatori" am sunat pe la prietenii si cunostintele care au fetite-roz sa intreb cum vine treaba...

Minuna (Miruna) si Smarandita sunt prea mici si rezultatele "studiului" nu sunt concludente. Dar camera Minunei este roz, cum v-am povestit mai sus, pentru ca asa au ales mami si tati cand au aflat ca vor avea o fetita, iar Mandita alearga dupa orice tricicleta roz vede prin parc dar acasa prefera sa se joace cu jucariile viu colorate si le ignora pe cele roz. Despre Ingrid stiu ca anul trecut era in faza roz, roz si iar roz, dar nu m-am lamurit daca asa a fost de la bun inceput. In schimb, Maria e total ne-roz; prefera verdele si cand va fi mare vrea sa ramana mica si sa se faca spiridusa. Pana sa mearga la gradinita, Dara a fost multicolora. Singura fetita din grupul nostru de prieteni si avand un frate mai mare, Dara se juca cu masinutele, alerga, tipa si uneori se lua la tranta cu baietii. Si apoi, dintr-odata, a inceput sa prefere compania fetitelor, jocurile lor si s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in zana roz si printesa. Tot roz. Pe de-alta parte, Petra, a fost suava si roz din prima zi; pentru ca asa a vrut ea. Acum a crescut, este aproape domnisoara si nu mai este roz. E lila si violet. :)

Intrebarea este:
Oare de ce prefera fetitele culoarea roz?

So sweet, so beautiful is our language. And harmonious like no other...

Vara 2005. Flacaul meu avea doi ani si jumatate, scapaseram de curand de pampersi si suzeta si abia incepea sa vorbeasca - o sa va povestesc altadata cum a fost cu vorbitul. Era vremea sa mearga la gradi. Am cautat pe net, mi-am facut o lista, am dat telefoane, si-apoi am luat-o noi doi gospodareste, la pas, batand Cotroceniul in lung si-n lat in cautarea unei gradinite. Am vizitat vreo zece, nu mi-a placut niciuna. Nu c-as fi fost eu prea nazuroasa, nici pentru ca as fi avut cine stie ce pretentii absurde, ci din cauza Limbii Române.

Cand ajungeam cu intrebarile la partea educativa primul lucru care-mi era servit ca ultra-extra-super plus si principal avantaj era Limba Engleza; mai mult sau mai putin intensiv, sau chiar exclusiv. Repet: pustiul avea doi ani si jumatate.

Si Limba Română? Se uitau la mine ca la o ciudatenie; vreun martian verde sau vreo fosila cuaternara. Cum adica Limba Română? Adica, da! Limba Română. Intensiv, extensiv, exclusiv. Fara indoiala, dupa zece vizite m-am ales cu zece etichete de "mama nebuna" lipite pe frunte. In final m-am lasat pagubasa si l-am inscris pe Guliţa neneacăi la gradinita unde s-a simtit el cel mai bine, pentru ca aveau groapa cu nisip si leganute rosii si Miss i-a dat biscuite si apa din paharul albastru. Si gata! Iar de Limba Română si de vocabularul copilului ne-am ocupat noi, acasa. Anul urmator l-am mutat la o gradinita noua, dar asta e alta poveste.

Ne mutam in casa noua!