Leapşă pentru părinţi: Cum îl motivezi pe copil să citească?

Au trecut zece zile de cand a venit Chinezu cu ideea. Multi au aplaudat, unii au comentat subiectul si cativa, putini, au luat-o si-au dat-o (leapsa, zic). Si apoi, gata! Liniste. Am tot amanat sa scriu despre asta pe blog si, iaca, m-am trezit si eu la spartu' targului... Sa fie asta, oare, un subiect perisabil? Un soi de stirea zilei care astazi e, maine nu mai e? Hm... Poate ca e bine daca se mai gaseste cate-un intarziat ca mine, s-o ia de la capat, tam-nesam si aiurea-n tramvai, cu "Leapsa pe cititelea". Asaaa. Si-acum, la cestiune.

Feciorul meu, Guliţa neneacăi, are sapte ani si jumatate, trece in clasa a II-a, si abia acum incepe sa devina olecuta cititor. N-am vrut sa-l invatam sa citeasca inainte de-a merge la scoala dar cumva, cum-necum, azi o litera, maine o litera, a prins singur spilul. Dar asta nu-i citit, e doar curiozitate, joaca si buchiseala. Apoi, la scoala, cititul este sub imperiul lui "Trebuie!" si n-are nicio legatura cu placerea, bucuria si tihna cititorului. Trebuie, si-atat. Altceva as vrea eu sa-l pot invata pe fiul meu: placerea de a citi.

Tihna de Duminica. Daca ar trebui sa gasesc o definitie pentru binele de-acasa, atunci ar fi una dintre primele mele amintiri: Mama si Tata (Doamne, ce tineri erau) band cu tabiet cafeaua de Duminica dimineata si citind. Nu mai stiu cand am inceput si eu sa "citesc pozele" impreuna cu ei. Dar stiu exact ce carte era: Lumea Animalelor dupa Brehm - avea coperta panzata, de culoarea nisipului si niste ilustratii fantastice.

Marturisesc ca noi nu citim asa... Si e pacat. Rezolutie: cand se intoarce feciorul din vacanta o sa citim in gasca; macar un ceas, macar Duminica.

Aaaa! Nu v-am povestit cu ochelarii... Desi facuse un control oftalmologic inainte sa inceapa scoala, spre sfarsitul anului scolar Doamna, dascal cu experienta, ne spune ca, dupa parerea domniei sale, copilu' nu prea vede si ca asta poate sa fie un motiv pentru scrisul "cu picioarele" si pentru lehametea cititului. Fuga la doctor! Oups! Plus doi!!! Medicul ne-a spus ca ar fi in limite normale pentru varsta lui si ca n-ar fi neaparat nevoie sa poarte ochelari dar ca ne da totusi reteta; cica ar ajuta... psihologic. Ei, na! De cand are ochelari, citeste mult mai bine. Si-n plus, in ciuda faptului ca este dublu stirb de doi dinti din fata, a capatat asaaa... un aer intelectual :))

Cand mergeam in vacanta la bunica, cele mai bune locuri pentru citit erau podu' cu fan si sala imbracata cu vita de vie. Acum vreo luna, sor-mea, Nuca, l-a invitat pe Stirbu Babu Clontu si ochelaristu' in pod, la o lectura in doi. A aparut dupa vreo ora, mandru nevoie mare: Am citit singur o poveste intreaga, Mami!
Si de-atunci citeste, iac'asa, de buna voie, cate o poveste pe zi.

As mai vrea sa-l invat ceva: dragostea pentru carti. Si ca din carti afli chestii, in carti gasesti raspunsuri. In loc sa gugalim (sic), deschidem o carte, un atlas, o enciclopedie si apoi dam fuga in camera lui, la harta lipita pe perete, sa vedem unde-i Tara de Foc sau insula Madagascar.
Si ar mai fi ceva: despre cartile care au suflet, care se mostenesc. Vezi? Astea sunt cartile mele de cand eram de varsta ta, astea ale bunicului Mircea, astea ale stra-bunicii, astea ale stra-stra...

Da. Asta as vrea sa-l pot invata pe fiul meu. Sa fie cititor. Pentru ca nu conteaza doar cat citesti sau doar ce citesti ci, mai ales, cum. Cu placere, cu bucurie, cu tihna... cu suflet.