Leapşă pentru părinţi: Cum îl motivezi pe copil să citească?

Au trecut zece zile de cand a venit Chinezu cu ideea. Multi au aplaudat, unii au comentat subiectul si cativa, putini, au luat-o si-au dat-o (leapsa, zic). Si apoi, gata! Liniste. Am tot amanat sa scriu despre asta pe blog si, iaca, m-am trezit si eu la spartu' targului... Sa fie asta, oare, un subiect perisabil? Un soi de stirea zilei care astazi e, maine nu mai e? Hm... Poate ca e bine daca se mai gaseste cate-un intarziat ca mine, s-o ia de la capat, tam-nesam si aiurea-n tramvai, cu "Leapsa pe cititelea". Asaaa. Si-acum, la cestiune.

Feciorul meu, Guliţa neneacăi, are sapte ani si jumatate, trece in clasa a II-a, si abia acum incepe sa devina olecuta cititor. N-am vrut sa-l invatam sa citeasca inainte de-a merge la scoala dar cumva, cum-necum, azi o litera, maine o litera, a prins singur spilul. Dar asta nu-i citit, e doar curiozitate, joaca si buchiseala. Apoi, la scoala, cititul este sub imperiul lui "Trebuie!" si n-are nicio legatura cu placerea, bucuria si tihna cititorului. Trebuie, si-atat. Altceva as vrea eu sa-l pot invata pe fiul meu: placerea de a citi.

Tihna de Duminica. Daca ar trebui sa gasesc o definitie pentru binele de-acasa, atunci ar fi una dintre primele mele amintiri: Mama si Tata (Doamne, ce tineri erau) band cu tabiet cafeaua de Duminica dimineata si citind. Nu mai stiu cand am inceput si eu sa "citesc pozele" impreuna cu ei. Dar stiu exact ce carte era: Lumea Animalelor dupa Brehm - avea coperta panzata, de culoarea nisipului si niste ilustratii fantastice.

So sweet, so beautiful is our language. And harmonious like no other...

Vara 2005. Flacaul meu avea doi ani si jumatate, scapaseram de curand de pampersi si suzeta si abia incepea sa vorbeasca - o sa va povestesc altadata cum a fost cu vorbitul. Era vremea sa mearga la gradi. Am cautat pe net, mi-am facut o lista, am dat telefoane, si-apoi am luat-o noi doi gospodareste, la pas, batand Cotroceniul in lung si-n lat in cautarea unei gradinite. Am vizitat vreo zece, nu mi-a placut niciuna. Nu c-as fi fost eu prea nazuroasa, nici pentru ca as fi avut cine stie ce pretentii absurde, ci din cauza Limbii Române.

Cand ajungeam cu intrebarile la partea educativa primul lucru care-mi era servit ca ultra-extra-super plus si principal avantaj era Limba Engleza; mai mult sau mai putin intensiv, sau chiar exclusiv. Repet: pustiul avea doi ani si jumatate.

Si Limba Română? Se uitau la mine ca la o ciudatenie; vreun martian verde sau vreo fosila cuaternara. Cum adica Limba Română? Adica, da! Limba Română. Intensiv, extensiv, exclusiv. Fara indoiala, dupa zece vizite m-am ales cu zece etichete de "mama nebuna" lipite pe frunte. In final m-am lasat pagubasa si l-am inscris pe Guliţa neneacăi la gradinita unde s-a simtit el cel mai bine, pentru ca aveau groapa cu nisip si leganute rosii si Miss i-a dat biscuite si apa din paharul albastru. Si gata! Iar de Limba Română si de vocabularul copilului ne-am ocupat noi, acasa. Anul urmator l-am mutat la o gradinita noua, dar asta e alta poveste.