miercuri, 11 august 2010

La vie en rose... bombon

Ma intrebam zilele trecute cat de adevarat o fi mitul conform caruia majoritatea fetitelor prefera culoarea roz. Si, mai ales, de ce? Poate pentru ca din prima zi sunt inconjurate de roz. Camere roz, cu perdelute roz, paturici roz, carucioare roz; hainute, jucarii, triciclete, ghiozdanele si cate si mai cate, toate roz. Chiar si olite. Un mic univers roz, roz de tot, ca florile de mar, ca serbetul de zmeura si ca dulceata de trandafiri roz.

Cum eu sunt mama de baiat, n-am reusit sa deslusesc misterele fenomenului roz; asa ca m-am transformat ad hoc intr-un "grup de cercetatori" am sunat pe la prietenii si cunostintele care au fetite-roz sa intreb cum vine treaba...

Minuna (Miruna) si Smarandita sunt prea mici si rezultatele "studiului" nu sunt concludente. Dar camera Minunei este roz, cum v-am povestit mai sus, pentru ca asa au ales mami si tati cand au aflat ca vor avea o fetita, iar Mandita alearga dupa orice tricicleta roz vede prin parc dar acasa prefera sa se joace cu jucariile viu colorate si le ignora pe cele roz. Despre Ingrid stiu ca anul trecut era in faza roz, roz si iar roz, dar nu m-am lamurit daca asa a fost de la bun inceput. In schimb, Maria e total ne-roz; prefera verdele si cand va fi mare vrea sa ramana mica si sa se faca spiridusa. Pana sa mearga la gradinita, Dara a fost multicolora. Singura fetita din grupul nostru de prieteni si avand un frate mai mare, Dara se juca cu masinutele, alerga, tipa si uneori se lua la tranta cu baietii. Si apoi, dintr-odata, a inceput sa prefere compania fetitelor, jocurile lor si s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in zana roz si printesa. Tot roz. Pe de-alta parte, Petra, a fost suava si roz din prima zi; pentru ca asa a vrut ea. Acum a crescut, este aproape domnisoara si nu mai este roz. E lila si violet. :)



Intrebarea este:
Oare de ce prefera fetitele culoarea roz?

So sweet, so beautiful is our language. And harmonious like no other...

Vara 2005. Flacaul meu avea doi ani si jumatate, scapaseram de curand de pampersi si suzeta si abia incepea sa vorbeasca - o sa va povestesc altadata cum a fost cu vorbitul. Era vremea sa mearga la gradi. Am cautat pe net, mi-am facut o lista, am dat telefoane, si-apoi am luat-o noi doi gospodareste, la pas, batand Cotroceniul in lung si-n lat in cautarea unei gradinite. Am vizitat vreo zece, nu mi-a placut niciuna. Nu c-as fi fost eu prea nazuroasa, nici pentru ca as fi avut cine stie ce pretentii absurde, ci din cauza Limbii Române.

Cand ajungeam cu intrebarile la partea educativa primul lucru care-mi era servit ca ultra-extra-super plus si principal avantaj era Limba Engleza; mai mult sau mai putin intensiv, sau chiar exclusiv. Repet: pustiul avea doi ani si jumatate.

Si Limba Română? Se uitau la mine ca la o ciudatenie; vreun martian verde sau vreo fosila cuaternara. Cum adica Limba Română? Adica, da! Limba Română. Intensiv, extensiv, exclusiv. Fara indoiala, dupa zece vizite m-am ales cu zece etichete de "mama nebuna" lipite pe frunte. In final m-am lasat pagubasa si l-am inscris pe Guliţa neneacăi la gradinita unde s-a simtit el cel mai bine, pentru ca aveau groapa cu nisip si leganute rosii si Miss i-a dat biscuite si apa din paharul albastru. Si gata! Iar de Limba Română si de vocabularul copilului ne-am ocupat noi, acasa. Anul urmator l-am mutat la o gradinita noua, dar asta e alta poveste.